Feeds:
Articole
Comentarii

Why we fight?

Am lipsit ceva timp, nu am vrut sa ma tradez in vrun fel sau sa-mi tradez starea de spirit. Am invatat ca e mai bine sa te lupti singur cu ceea ce te doare. Daca impartasesti, cei de langa tine te vor crede slab si te vor lovi de cate ori au ocazia.
Sunt egoist, la mai multe nivele, dar acum ma refer doar la faptul ca nu va voi impartasi povestea mea, nici ceea ce am invatat din ea. Sunt lucruri pe care oricum cine le citeste le uita cand da „X”. Trebuie sa treci prin asa ceva, sa tipi putin de nervi si furie in adancul tau, sa scoti 3 perisori albi pe care ii vei vana apoi cu penseta si sa iei o foaie de hartie pe care sa treci inventarul unei experiente. Ii zic experienta pentru ca momentan cuvantul relatie imi provoaca valuri de scarba si am deja probleme cu stomacul.
{eram intr-un bar, ravers sau ceva de genu, aveam la masa 4 omuleti si doua putze, unul din ei mai guraliv de felul lui baga fel de fel de tampenii cu un debit idiot (ce-mi place asta – debit idiot). In prealabil imi cumparasem cateva plicuri de smecta de la farmacie pentru ca am probleme cu stomacul de ceva timp incoa, zici ca-s blestemat, nu pot sa mananc nimic calumea. Ma ridic, ma uiti la cei de la masa, se face liniste, bag mana la piept, scot un plic de smecta si-i zic amicului meu drag: You’re full of shit, have a smecta.}
Inventarul unei relatii… mereu mi-a fost frica sa fac asta, in subconstient inca mai speram ca va mai fi ceva, candva, asa cum atunci cand vezi un om mort te uiti cu teama si respect la el fara sa ii scotocesti prin buzunare. De data asta am dezbracat de tot „mortul” si am pus frumos pe foaie, cu liniuta, ce si cum am invatat, ce-am pierdut, ce-am realizat, cum ar fi fost fara, cum ar fi fost CU in continuare. In mod normal nu sunt un tip extrem de organizat, nu imi place sa categorizez, nu imi place ordinea impusa, urasc liniutele. De data asta insa era necesar. Pentru mine. Dupa 3 ore de brainstorming tin foaia plina de liniute pe-o parte si pe alta. Aprind o tigara. Cu grija dau foc la foaie din acelasi foc cu care am aprins tigara. Cand flacara ajunge la degete ii dau drumu jos pentru a fi inghitita complet de foc. De ce am luptat? Pentru un gram de cenusa imprastiat de vantul rasaritului?
Pana la urma asta ajungem cu totii, mai devreme sau mai tarziu, un pumn de cenusa. Aruncat in mare, sau pe un deal, sau pe un varf de munte. Din pumnul ala de cenusa nimeni nu va vedea „liniutele” trase. Vor disparea fara nici o urma.
Pentru ce luptam?
Unul ar zice ca merita sa lupti ca sa poti sa ajungi sa privesti calm cum altul scrie pe blog ca i se rup prezervativele cu femeia cu care acum o luna iti faceai planuri pentru dracu stie ce in viata.
Altul ar zice ca lupti pentru a avea taria sa fii nesimtit fata de o femeie. Sa o chemi la tine, sa o futi in toate felurile si sa te oferi sa ii imprumuti bani de taxi si de tigari. Sa poti sa-i soptesti la ureche cand o conduci la taxi ca atunci cand va ajunge acasa si va pune pachetul de tigari pe masa sa se uite in ochii lu’ sorasa-sa si sa zica:”uite ce fac eu pentru tine”. Cu toate ca astea sunt ultimele cuvinte pe care i le vei mai sopti vreodata la ureche.
De ce oare te simti bine sa-ti strige urcandu-se in taxi: PORCULE.
Pentru ce merita cu adevarat sa lupti? Pentru o slujba? Pentru o siguranta? Pentru un cont in banca sau pentru benzina in masina? Pentru o casa a ta? Pentru iubire?
Cand esti acolo jos, la 2 metri sub pamant sau cand plutesti dus de vant sau de apa sub forma de cenusa ce-ti mai ramane din toate astea?
Lupti ca prostu o viata intreaga si cand iti dai seama ca e gata realizezi ca ai fost prea ocupat luptand ca sa mai si traiesti viata respectiva.
M-am plictisit sa lupt pentru altii, pentru o relatie sau cum spunea fosta: „lupta in pula mea pentru mine”. Sigur, data viitoare draga. Momentan lupt doar pentru a gusta viata, pentru a trai momentul, pentru a realiza ca traiesc. Eu de asta lupt. Pentru a fi liber, neconstrans de altii sau altele, necicalit la cap zilnic, ne futut la melodie. Amin.

inmormantarea la romani

Am fost azi la o inmormantare. Nu suport inmormantarile, nu-mi plac cimitirele. Cu toate astea, cateodata trebuie sa mergi sa aduci un ultim omagiu unei persoane pe care ai cunoscut-o sau care a insemnat foarte mult pentru cineva pe care cunosti. Nimic rau in asta. Datinile romanilor in schimb ma omoara incet.
Adica, dupa ce ca toata lumea e cu lacrimi in ochi, cu nodul in gat si pana si cainii din cimitir par ca plang (cainii din cimitir nu latra niciodata la inmormantari, disciplina totala), dupa ce ca persoana la care ai tinut si care ti-a animat viata urmeaza sa dispara sub pamant pentru totdeauna, mai vin si badaranii aia de se ocupa de inmormantari si pun capacul peste sicriu si incep sa bata cuie in el. Asta in mijlocul intregii adunari de oameni. Mi-am adus aminte azi de o zi asemanatoare, acum 15 ani, si simteam cum fiecare cui pe care il bat aia in sicriu mi-l bat in inima. N-am suportat si m-am departat de cortegiu funerar. De atunci tot incerc sa-mi revin.
Obiceiuri idioate mai au si romanii astia.

damn nice guitar…

Ai simtit?

Mai omuleti, eu nu pricep de ce toata lumea intreaba atunci cand e cutremur: ai simtit? Pai normal ca am simtit, doar nu a fost cutremurul tau personal. Adica plm, s-a deplasat pamantul pentru toti nu numai pentru tine! Oare de ce simt oamenii nevoia sa impartaseasca tremuriciu?? Chiar nu pricep.
Stateam linistit si savuram berea in asteptarea pizzei si incepe sa se miste scaunu usor. Toata lumea din restaurant se uita stupefiata
in ochii celuilalt. Vine partea a doua putin mai puternica. Pun mana pe paharul de bere ca sa nu se verse bunatate de bautura. Trei gagici la masa alaturata sar in picioare si incep sa se intrebe una pe alta: ai simtit? Dupa ce au terminat intre ele, vin la mine la masa: Scuza-ma, ai simtit?
Eu cu berea in gura imi stapanesc un ras haotic, pentru ca iar, era pacat de bere. Inghit fortat si dau din cap consternat: da, am simtit…
Asteptand parca confirmarea mea, toate trei capritzele au fugit pe usa afara si au inceput sa butoneze la telefon. Le auzeam prin geam: Mami! AI SIMTIT????
Imi intorc atentia spre masa mea, ca na, nu-i frumos sa razi in hohote uitandu-te la trei femei panicate. Vine chelnerita cu pizza in mana: Pofta buna! Ati simtit??

Sexy Marioara

Nu am mai scris de mult si nu sunt inca sigur daca ma voi reapuca sau nu. Cert este ca nu am facut-o pentru ca nu as avea ce sa va spun, chestioare se gasesc multe si din belsug, pur si simplu am simtit ca nu vrea sa impart cu nimeni ceea ce traiesc/simt/trec prin. Nu e cine stie ce grozavie. Doar ca a trecut putin timpul, m-am linistit si eu inauntru si am putut sa simt iar viata asa cum o faceam mai de mult. Defapt nu, ca mai demult simteam viata pixelat (aluzie subtila la lineage); mi-am gasit „zenul” meu interior, am stat la o cafea cu „it” si usor usor m-am calmat si mi-am indreptat viata, comportamentul si atitudinea. N-a fost usor sa-mi gasesc micul meu echilibru interior, dar s-a meritat pe deplin. Cum spunea un drac mai devreme, a venit caldura, vremea nebuniilor si curvaritului. Eh, eu o incepusem dinainte sa dea caldura, dar o facusem de-a futui-masa si am luat-o urat pe ulei. Multumesc lui Gaia ca mi-am revenit!
Lasand la o parte drobu, friptura, antreurile, sarmalele care stau in stomacul meu mai bine ca in frigider, ma voi intoarce la zenu’ meu. Citisem eu undeva pe google, (normal, unde altundeva) cum astia cu filosofia lor zenuita cred ei in sinea lor ca toate lucrurile sunt conectate intre ele. Stai calm, nu ma bag prea adanc in chestia asta, pentru ca nu-mi place sa scriu despre ceva ce ma depaseste. Ideea e ca daca stai putin si pui cap la cap unele chestii iti dai seama ca intr-adevar totul in lumea asta se intampla cu un scop si porneste de undeva si se termina total ciudat sau deloc. Am ajuns sa cred ca poti influenta pe cineva de la distanta, in sensul ca daca esti conectat in vrun fel cu acea persoana, in functie de nivel, acel cineva ajunge sa-ti simta gandurile. Intotdeauna am vrut sa vorbesc despre genul asta de legaturi pe care noi, ca oameni, le traim dar nu le intelegem pe deplin. Uite, de exemplu, cand faci sex/dragoste, cum poti sa explici ca fara nici un fel de limbaj verbal sau gestual, intre doua persoane exista o atractie mult mai mare atunci cand intervin la mijloc sentimente? Pana la urma acelasi lucru se intampla, doar ca la un alt nivel. Pun pariu ca exista cupluri „fara numar” care privesc sexul ca o simpla necesitate si nu o arta (poate cam mult spus, dar oricum, intelegi ideea). Oare omuletii aia pot la nesfarsit sa se minta ca sunt „facuti” unul pentru celalalt? Bine, exista si „nevoia”, dar pana la urma nu e nici o diferenta ca ti-o tragi cu nevasta sau cu vecina de sus, daca o faci numai pentru ca simti nevoia.
Sincer cred ca romania are nevoie de lectii de sex. Nu, nu dau meditatii, sunt sigur ca mai am si eu multe de invatat.

PS: E simpatic sa vezi ca o simpla discutie poate sa deschida un om intr-atat incat sa se apuce iar de aberat pe blog, nu? Sa-ti lasi acolo urma, sa poti spune: uite ce-am facut! a meu! :))

So strong out

suna cunoscut nu?